Orice angajat trebuie sa beneficieze, in momentul in care isi incepe activitatea la un nou loc de munca sau pe un nou post, de o instruire cu privire la securitatea si sanatatea in munca. In general, aceasta instruire ar trebui efectuata de un specialist SSM, care este la punct cu toate aceste aspecte legate de activitatea profesionala respectiva.
Daca in cazul companiilor mari, cu zeci sau sute de angajati, exista un departament special pentru acest sector, unde exista personal calificat, in cazul companiilor mici, cu mai putin de 9 angajati, angajatorul este cel care trebuie sa tina aceste instructaje. Pentru a putea face insa acest lucru in mod legal este necesar sa urmeze un curs SSM de pregatire.
In ce consta un curs SSM?
In cadrul unui astfel de curs SSM este prezentat cadrul legislativ cu privire la securitatea si sanatatea in munca, precum si conceptele de baza specifice acestui domeniu, riscurile generale ale activitatilor profesionale si modalitatile prin care acestea pot fi prevenite, precum si despre riscurile specifice sectorului de activitate al cursantilor si metode de preventie ale acestora.
De asemenea, cursantii care participa la aceste ore de instruire vor primi si informatii vitale cu privire la acordarea primului ajutor, astfel incat sa poata interveni in cazul unor situatii de urgenta. Tocmai de aceea, este important ca in orice companie, indiferent de dimensiunile sale, sa existe persoane capabile sa intervina in cazul unui accident.
Cui se adreseaza cursurile SSM?
Dupa cum se mentioneaza si la inceputul articolului, cursurile SSM se adreseaza celor care lucreaza in acest sector de activitate si angajatorilor care au mai putin de 9 angajati in subordine. Cu toate acestea, cei care isi doresc sa isi inceapa activitatea ca specialist SSM, precum si cei care reprezinta angajatii dintr-o companie sau se ocupa cu instruirea acestora pot participa la astfel de cursuri.
Informatiile invatate in cadrul unui curs SSM pot reprezenta salvarea unor persoane care sunt victimele unui accident, indiferent ca acesta se petrece la locul de munca sau chiar pe sosea, deoarece tehnicile de prim ajutor sunt utile in orice situatie.