More

    Iustin Paraschiv, omul de afaceri de la Carmistin, va acționa activ în 2023 pentru reducerea noxelor de CO2

    Dată:

    Share:

    Viața și dezvoltarea organismelor au fost întotdeauna dependente de condițiile de pe Pământ. Uneori, însă, nu realizăm cât de importante sunt acțiunile noastre și ce impact au asupra mediului înconjurător, motiv pentru care ne-am propus să explicăm care sunt cauzele efectului de seră și ce consecințe poate avea pentru noi.

    Carmistin mizează pe dezvoltare durabilă pentru a rezista pe piață în anii ce vin

    Știai că agrobusiness-ul este producător de multe emisii de carbon în atmosferă ce pot genera pe termen mediu și lung periculosul efect de seră? 

    Deși oamenii de știință și organizațiile de mediu au subliniat de ani de zile rolul negativ al agroindustriei pentru climă, se dovedește că acesta este încă subestimat.

    Spre exemplu, creșterea animalelor este responsabilă pentru aproape 90% din emisiile toxice din agricultură.

    Doar reducerea utilizării combustibililor fosili nu va rezolva în totalitate o anunțată catastrofă climatică, cu excepția cazului în care implementăm schimbări adecvate în producția de alimente.

    Analiza a arătat, de asemenea, că emisiile anuale de metan de la creșterea animalelor au un impact mai puternic asupra încălzirii globale decât emisiile anuale de dioxid de carbon provenite de la toate sursele de combustibili fosili combinate. Acest gaz cu efect de seră este de treizeci de ori mai capabil să capteze căldura atmosferică decât dioxidul de carbon.

    Acordul încheiat la 18 decembrie 2022 privind reforma sistemului de comercializare a emisiilor de dioxid de carbon al Uniunii Europene include o serie de modificări care vizează accelerarea reducerii emisiilor, eliminarea treptată a cotelor gratuite pentru industrie și vizarea emisiilor de combustibili din sectoarele construcțiilor și transportului rutier. Acordul face parte din pachetul „Fit for 55” al UE, care se așteaptă să reducă emisiile nete de gaze cu efect de seră ale UE cu cel puțin 55%. până la sfârșitul deceniului, comparativ cu nivelurile din 1990 și să fie neutru din punct de vedere climatic până în 2050.

    Ce este efectul de seră?

    Efectul de seră este un fenomen natural pe planeta noastră, deoarece fără el nu ar exista viață pe Pământ. Mediul a fost modelat de milioane de ani în condițiile climatice actuale, iar oamenii care trăiesc pe Pământ au învățat să-și folosească resursele naturale. 

    Acest efect apare în atmosferă datorită prezenței gazelor care absorb razele infraroșii. Atmosfera permite trecerea unei mari părți a radiației solare (energie solară ), datorită căreia suprafața Pământului este caldă.

    Atmosfera captează, de asemenea, radiația Pământului care se reflectă asupra acesteia și, ca urmare, temperatura de pe planeta noastră este mult mai mare decât ar fi fără acest strat.

    Ca urmare a activităților umane, inclusiv a utilizării combustibililor fosili, stratul de gaze cu efect de seră emis s-a îngroșat, perturbând echilibrul natural din mediul înconjurător, ceea ce a dus la adâncirea efectului de seră și a consecințelor negative ale acestuia.

    Următoarele sectoare au cel mai mare impact asupra concentrațiilor mari de noxe atmosferice:

    Agricultura și creșterea animalelor. Îngrășămintele sintetice folosite în agricultură cresc concentrația de azot în sol și în același timp favorizează eliberarea de protoxid de azot. Metanul produs de porci în timpul proceselor lor digestive este, de asemenea, important.

    Utilizarea terenului. Plantele absorb CO2 din atmosferă pe măsură ce cresc, apoi folosind energie, gazul conținut de plante devine parte din biomasă. Solul poate conține o proporție semnificativă de dioxid de carbon de la plante. 

    După cum puteți vedea, emisiile de gaze cu efect de seră, inclusiv CO2, sunt cu siguranță legate de activitatea umană. Suntem conștienți că gazele cu capacitatea de a reține căldura sunt:

    • aburi;
    • metan (CH4);
    • dioxid de carbon (CO2);
    • clorofluorocarburi (CFC);
    • ozon (O3);
    • protoxid de azot (N2O).

    Toate eforturile lui Iustin Paraschiv, omul de afaceri de la Carmistin, sunt concentrate în conceperea unor practici de business mult mai sustenabile, având ca repere reducerea amprentei de carbon a companiei și folosirea responsabilă a resurselor avute la dispoziție.

    Concret, pentru a-și îndeplini obiectivele de sustenabilitate stabilite pentru anul 2023,

    antreprenorul Iustin Paraschiv investește curajos în inovația sustenabilă, mai precis în soluții de energie verde. La finalizarea proiectului, 18 locații ale holdingului românesc Carmistin vor avea avea centrale fotovoltaice proprii, reducându-se astfel considerabil emisiile de dioxid de carbon cu aproximativ 3.300 de tone pe an.

    În plus, noile investiții vizează și modernizarea și retehnologizarea fermelor avicole (cine nu știe de puii LaProvincia?), îmbunătățind considerabil operațiunile de producție și susținând obiectivele unui lanț de aprovizionare sustenabil.

    La Carmistin, investirea în tehnologii inovatoare sustenabile, va asigura:

    ● reducerea consumului de energie electrice;

    ● rentabilizarea sporită a ciclurilor de producție;

    ● utilizarea responsabilă a resurselor disponibile.

    Iustin Paraschiv, cu această inițiativă curajoasă de a instala 10.000 de panouri fotovoltaice în unitățile sale de producție, va deschide oportunități de dezvoltare sustenabilă a anilor de vin la nivelul întregului holding Carmistin.

    ━ mai multe similare

    Cum să planifici o vacanță perfectă în Antalya

    Antalya, cunoscută drept „Perla Mediteranei”, este una dintre cele mai populare destinații turistice din Turcia, atrăgând milioane de vizitatori anual datorită peisajelor sale spectaculoase,...

    Tipuri de compostoare și cum le poți selecta

    Compostarea este una dintre cele mai eficiente metode de a reduce deșeurile organice și de a îmbogăți solul. Prin reciclarea resturilor alimentare și a...

    Creatina beneficii

    Ce este creatina? Creatina este un compus organic care joaca un rol esential in furnizarea de energie pentru muschi si alte tesuturi. Desi este produsa...

    Arginina beneficii

    Arginina si rolul sau in sanatatea cardiovasculara Arginina este un aminoacid semiesential care joaca un rol crucial in sanatatea cardiovasculara. Aceasta este utilizata de corp...

    Beneficii milgamma

    Ce este Milgamma? Milgamma este un supliment alimentar care contine vitamine din complexul B, in special vitaminele B1 (tiamina), B6 (piridoxina) si B12 (cobalamina). Aceste...

    Ashwagandha beneficii

    Originile si rolul ashwagandhaAshwagandha, cunoscuta stiintific ca Withania somnifera, este o planta adaptogena folosita de secole in medicina ayurvedica. Originea sa este in India...

    Mierea de manuka beneficii

    Ce este mierea de manuka? Mierea de Manuka este un tip special de miere provenita din Noua Zeelanda si Australia, obtinuta de la albinele care...