Carlos Alcaraz este noul tenismen de top, conform majorității specialiștilor și fanilor sportului alb. Spaniolul în vârstă de 20 de ani este cel care preia ștafeta de la Rafa Nadal și care promite să ofere satisfacție conaționalilor săi, la fel ca fostul lider mondial. Întocmai precum Nadal, Alcaraz este un jucător extrem de pasionat de ceea ce face, iar pasiunea se simte și în stilul său de joc.
În 2023, tânărul spaniol a reușit deja câteva performanțe remarcabile, însă el nu vrea să se oprească aici. Alcaraz a cucerit Wimbledon și și-a păstrat fotoliul de lider al ierarhiei ATP, deși putea fi detronat dacă ar fi pierdut finala de la Londra, jucată în fața lui Djokovic. US Open 2023 vine cu câteva provocări pentru spaniol, însă cu un nou succes major, el poate bifa câteva reușite de excepție.
Ce poate să bifeze Alcaraz cu o victorie la US Open 2023
Apărarea trofeului cucerit în 2022
Carlos Alcaraz merge la Flushing Meadows din postura de campion en-titre. În 2022, el l-a învins în finală pe Casper Ruud. A fost primul succes într-o competiție atât de importantă, pentru Alcaraz. O nouă astfel de izbândă, cotată de către bookmakeri cu 2,20, ar consolida statutul lui Alcaraz de jucător capabil să bifeze reușite extrem de importante, la nivelul cel mai înalt. Așadar, pariază pe US Open acum și profită de cota prezentată, care poate să se schimbe până la startul competiției, dar și pe parcursul acesteia. US Open 2023 începe în data de 28 august și ține până pe 10 septembrie, când are loc finala la masculin.
Consolidarea poziției de lider în ierarhia ATP
În prezent, Alcaraz este lider în clasamentul ATP; cu mai mult de 1000 de puncte avans față de Novak Djokovic. Totuși, faptul că a câștigat US Open în 2022 îl poate pune în dificultate pe spaniol, în cazul în care el nu își apără trofeul în acest an. Dacă Djokovic câștigă, poziția lui Alcaraz este amenințată. Astfel, și din acest punct de vedere, Alcaraz are toate motivele să tragă tare pentru un succes la New York.
Cucerirea celui de-al treilea trofeu de Grand Slam
În prezent, Novak Djokovic este un rival important pentru Alcaraz. Sârbul nu doar că se luptă să îi sufle locul 1 în clasamentul ATP, ci deține și recordul de succese la nivel de Grand Slam. Cu 23 de astfel de reușite, Djokovic are șanse bune să rămână mult timp deținătorul recordului. În vârstă de 36 de ani, el se apropie totuși de retragere. Dacă învinge la US Open 2023 și ajunge la trei titluri de Grand Slam, Alcaraz poate spera că are timp să îl egaleze pe sârb, dat fiind că el este în vârstă de doar 20 de ani.
În concluzie, tânărul Carlos Alcaraz speră să își continue dominația în tenisul global masculin. Deși are doar 20 de ani, spaniolul a preluat deja ștafeta de la conaționalul său, Rafa Nadal, și speră să ducă mai departe tradiția de succes a ibericilor în lumea tenisului. Alcaraz vrea să confirme succesul de la US Open din 2022, dar și pe cel înregistrat la Wimbledon, în acest an. Dacă ești pariori, poți miza pe victoria sa, ținând cont de bugetul de care dispui, dar și de măsura în care crezi că rivalii precum Novak Djokovic nu i se pot opune.
Sursa foto: Pexels.com